un fleac

Sarcastic inocent fragil violent
minciuni frica neincredere in sine
iar adevarul iese la iveala daca nu iti sta in fire sa fii diabolic

pentru nimicuri si minciuni
lipsuri neajunsuri
un toast?
unde e puterea de a fi om?
pana unde vom merge ?
care este pretul ?
este doar dezgustator
si am sa le arat tuturor

ha ha ha...

si eu cu frisoane
frica ?!?!
emotii la intamplare
ganduri la nimereala
dar ma gandesc
acum m-am gandit din nou
ori eu ori ea !?
de ce a trebuit in primul rand sa intreb asta?
ce rost are oricum
tot am ametit si tot ma furnica creierul...ha ha .. he .. he he

tot pentru oameni
care isi vor vedea de treaba lor
care inca lucreaza la planuletul lor malefic...
patetic...si mincinos
de a-si conserva sufletul.

BLEAH!!

M-a strivit cu lumina,s-a intors,a plecat,de parca chiar exista.Parca toti existam in jurul sau si eram reali,poate ca pentru putin timp asa a si fost.Dinspre fericitul glas,confuzul gand,frica si neliniste ne-am retras,noi,pacea.Si parca pentru doua ore am rasuflat,si doar priveam.M-am temut sa nu ne regasim in multimea inferioara,atunci ar fi fost mai singur pentru toti.Caci traim in idei,si ele ne conduc,chiar si cand crezi ca esti activ la realitate,tot ideile te solicita si te intorc din drum,iti arata idealuri si implicit minciuni.
O doza de viciu e ce mai vreau acum si ziua se poate inchide trist,mai trist decat ma asteptam.Dar nu voi avea un viciu si din trist devine lipsit de importanta,o zi ce ma face sa cred ca cineva imi numara zilele si imi da zile numai ca sa iasa la numar...perfect!

Ma incred puterilor externe,eu nu ma mai pot tine.Te aleg sa-mi fii creator,parinte si univers.Dar renunti din ce in ce mai mult si peste micro-nelinistea trupului meu imi pui acea panza alba,ma acoperi deja cu moarte.Ca mine,oare toti ne razvratim in propria fiinta ,straduindu-ne sa ajungem in lumina ,dovada a dezgustului fata de element?Imi neg puterea ,nu ai rabdat,iar acum ma zbat involuntar ,imi doresc sa scap,dar infinitul giulgiu ma absoarbe in necurate esente,fara sens al vietii ,prin palnii de magie neagra.Port inca litera mea pe piept .Daca o strang ,ma va apasa mai tare,daca incerc sa o detasez,se va imprima in piele si voi cunoaste esecul. Stii ce zic,numai tu stii ce zic ,te-am renegat cu propria-mi fiinta sa imi fii creator,parinte si univers...dar erai un univers necunoscut de care mi-a fost frica.Si ai renuntat, insa eu, inca mai cred in idei ,si probabil voi crede mereu,pana la finalul palniei pe care tot alunec din inceputul infinitului timp.

E pe cale sa inceapa o furtuna,iar eu m-am abatut de la poteca...si m-am pierdut.Am poposit pe o buturuga putrezita care s-a faramitat sub greutatea corpului meu.M-a determinat sa merg mai departe.Am ajuns intr-un luminis in care timpul se dilata,dar chiar daca secundele trec mai greu,norii tot il vor umbri...si luminisul,si timpul.Dar merg mai departe si dandu-mi seama ca ma aflu intr-o padure,incep sa ma minunez de desisul intunecat in care ma tot afund...nu pot auzi nimic,totusi,un ecou al trecutului se pierde difuz in urma mea.Astept sa ma simt singura si rece dar o curiozitate nepasatoare e tot ce am cu mine...pana ma voi plictisi,din nou,si voi decide sa merg pe unde chiar consider eu ca e corect,nu pe unde ma atrage necunoscutul.A inceput!Ploua,tuna si fulgera.Dar pentru mine nu e vant,ploaia nu ma atinge,singurul fulger s-a oprit inainte de nori iar tunetul laconic nu-l pot auzi.Desisul padurii ma protejeaza indeajuns incat sa nu percep realitatea.Dar cateodata imi doresc sa-mi intorc privirea in spate,stiind ca voi putea evada.Nu ma face sa vreau inapoi,fa-ma sa aud...