miercuri, 24 februarie 2010

Vroiam sa incerc sa descriu peisaje.Dar imaginile tabloistice din minte se dilata,se deformeaza,pana cand ajung la o antiteza lugubra de nedescris. Astefel,gradina cu roze de la tara a capatat o ruina estetica pe fundal;rozele,tradafirii delicati cu aspect efemer...lacrimeaza...cu lacrimi colorate,rosii,de culoarea sangelui.Soarele intra in nori si deja pictura se intuneca;incep usor a cadea picaturi de ploaie,toxice si poluate,care seaca tota gradina de stropul ramas de puritate.Trandafirii se usuca in schimb,si lacrimile lor insangerate incheaga pamantul ud si rece.Iar ploaia nu le mai atinge,ci timpul.Totusi,pamantul incepe a mucegai,iar peste el se asterne o tristete de petale uscate,totusi,frumoase,ce se chinuie sa se desprinda.Nu vor sa se desparta una de alta,dar bataia vantului demonic le arata ca nu au incotro.Si se pierd.Si totul se pierde in zare.Si ma pierd si eu printre idei superficiale,ma intreb,ce rost mai are demnitatea acum?Sau vitejia?Daca tot esti nevoie sa faci un lucru,fie ca vrei,fie ca nu...Poate cineva stie lucrurile astea foarte bine si daca ar vrea,sa ma lamureasca si pe mine.(Speranta moare ultima,dar eu inca nu am murit!)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu